Este bine cunoscut ca o igiena dentara buna ne ajuta sa avem dintii sanatosi. Pe langa adoptarea unei igiene corespunzatoare, trebuie sa fim atenti si la alimentatia pe care o avem zi de zi. Pentru asta, ne-am gandit sa venim in ajutorul tau. Este important de mentionat ca prin crearea unui mediu acid la nivelul cavitatii orale se va favoriza aparitia cariilor dentare.

Astfel, regasesti mai jos o scurta lista cu alimente si bauturi pe care poti sa le consumi fara a-ti face griji ca vei face carii:

Produsele lactate (branzeturi):

Branza este un aliment care previne aparitia cariilor. Intr-un studiu publicat de General Dentistry, intr-un lot de 68 de participanti cu varste cuprinse  intre 12 si 15 ani, s-a studiat pH-ul dentar inainte si dupa ce acestia au consumat branza, lapte, iaurt. Astfel, pH-ul placii bacteriene era unul bazic dupa 30 de minute de la consumarea acestor produse. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca pH-ul bazic din placa bacteriana produs de branzeturi ajuta la evitarea formarii cariilor, ajutand la intarirea smaltului dentar.

Daca doresti sa stii si mai multe despre procesul de aparitie al cariei dentare poti accesa articolul nostru detaliat aici.

Legumele si fructele bogate in fibre

Acestea ajuta la stimularea glandelor salivare, deci cresc fluxul salivar la nivelul cavitatii bucale. Saliva contribuie la autocuratarea dintilor, actioneaza in aproximativ 20 minute, scazand numarul bacteriilor de la nivelul cavitatii bucale. Alege merele, morcovii sau telina.

Guma de mestecat fara zahar

In timp ce mestecarea gumei cu zahar contribuie la formarea cariilor, consumul gumei fara zahar ajuta la prevenirea depunerii placii bacteriene.

Laptele

In urma unei mese cu alimente bogate in zaharuri, laptele va ajuta sa create un pH bazic la nivelul placii bacteriene.

Ceaiul verde si ceaiul negru

Aceste bauturi consumate fara zahar adaugat impiedica depunerea placii dentare si diminueaza bacteriile prezente in aceasta. Puteti afla mai multe despre tipul de bacterii si examenul microbiologic de la nivelul cavitatii bucale in afectiunile orale din articolul nostru de curs.

Vinul

Vinul rosu cu precadere contine antioxidanti care au proprietati benefice si la nivelul cavitatii orale.

Ciocolata neagra

Ciocolata neagra cu un continut de cacao ridicat poate fi recomandata a fi consumata pentru efectele sale benefice asupra smaltului dentar. Cacao contine tanin, care contribuie la prevenirea cariilor, prin atenuarea procesului de formare a placii dentare.

De evitat sau consumati cu moderatie:
  • dulciurile (bomboane, acadele, caramele) ce au un contact indelungat cu dintii
  • produsele fainoase cu un continut ridicat de amidon: chipsuri, paine, produse de patiserie, paste
  • bauturile racoritoare cu mult zahar adaugat
  • sucurile din fructe (fresh-uri) sunt recomandate a se consuma utilizand paiul, pentru un timp de contact cat mai redus cu dintii
  • citricele si alte alimente acide: evita sa tii in gura pentru o lunga perioada aceste tipuri de alimente

Written by

The author didnt add any Information to his profile yet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *